Ce activități vom avea?

Mai jos aveți atelierele și activitățile la care puteți participa în timpul Festivalului Licuricilor.

Pentru unele dintre ele înscrierea este liberă, în limita locurilor disponibile, la fața locului.

Pentru altele, va trebui să vă înscrieți de pe acum.

Pe pagina în care vă veți introduce datele, veți avea și secțiunea de ateliere, unde puteți selecta activitățile dorite.

Stortelling cu Cristian Lascu

Intră în lumea fascinantă a speologiei alături de Cristian Lascu, explorator pasionat și povestitor desăvârșit. Îmbarcă-te într-o călătorie în adâncurile pământului, descoperă mistere și povești unice și bucură-te de o experiență autentică și captivantă în cadrul șezătorii de povești cu Cristian Lascu. Un eveniment memorabil pe care nu vrei sa-l ratezi!

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 30

Atelier de olărit

Ceramica de Horezu este patrimoniu UNESCO, ceea ce îi confirmă valoarea deosebită la nivel mondial. În acest atelier vei învăța tainele olăritului cu această ceramică deosebită direct de la un meșter local, care practică meșteșugul din tată în fiu, de zeci de generații. Fii gata să te murdărești pe mâini și să creezi! Evenimentul se petrece în incinta festivalului.

Durata: olarii din Horezu vor fi tot timpul la festival.

Număr de locuri: câte 6 locuri pe serie.

Atelier plante aromatice și extracție uleiuri esențiale

Alătură-te nouă la workshop-ul de plante sălbatice și extracție uleiuri esențiale și descoperă secretele naturii sălbatice, alături de un specialist în plante. Învață cum să extragi uleiuri esențiale din plantele sălbatice și cum să le utilizezi în scopuri terapeutice și cosmetice. Evenimentul se petrece în incinta festivalului.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 30

În lumea ciupercilor

În lumea ciupercilor

Te invităm la un atelier inedit de cunoaștere a lumii fascinante a ciupercilor, alături de un specialist pasionat și experient în domeniu. Află cum să le identifici și să le recunoști, dar și cum să le prepari și să le savurezi într-un mod sigur și delicios. Învață să recunoști cele mai interesante și rarisime soiuri de ciuperci, dar și cele mai nocive și periculoase, și descoperă cum să le colecționezi și să le transformi în delicii gastronomice. Evenimentul se ptrece în incinta festivalului.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 30

Atelier de fotografie nocturnă

Atelier de fotografie nocturnă

Fotograful de natură Daniel Mârlea împărtășește cu noi din cunoștințele lui despre fotografia de noapte. Alătură-te la workshop ca să-ți descoperi o nouă pasiune, ori ca să afli tehnici prin care să surprinzi imagini cu adevărat deosebite în condiții de lumină foarte scăzută. Spectacolul licuricilor este un foarte bun exemplu.

Evenimentul se petrece în incinta festivalului.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Călătorii în lumea apei

Călătorii în lumea apei

Alături de Cristi Pitulice plecăm într-o mică expediție pe valea râului Costești. Timp de două ore vom explora mirifica lume a apei. Cum se formează râul? Cum se formează cheile? De ce apa este diferită în fiecare moment și fiecare curs de apă este unic. Nu va fi un curs de hidrologie, ci o poveste despre cum apa ne guvernează viața de foarte multe ori fără să știm asta.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Atelier de astronomie

Atelier de astrologie

Fără poluare luminoasă, ne întindem pe iarbă și admirăm cerul înstelat, care ne lipsește atât de tare din oraș. Un cunoscător de stele, constelații și legende, ne va ajuta să ne orientăm în universul vast de deasupra ochilor noștri. Vom avea binocluri și telescoape și, preț de 2 ore, vom explora ceea ce spectacolul cerului ne va oferi.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 30

Drumeție pitorească prin sat și vizită la obiective locale

Drumeție pitorească prin sat

Alături de ghidul local, explorăm și traversăm Costeștiul la pas, îi aflăm poveștile. Vedem cele 2 biserici care spun povestea locului și a oamenilor, izvoarele apelor minerale care au plasat Costeștiul în topul destinațiilor balneare pe vremea monarhiei.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Drumeție nocturnă în căutarea licuricilor

Drumeție nocturnă în căutarea licuricilor

Alături de Cristi Pitulice plecăm într-o mică expediție pe valea râului Costești. Timp de două ore vom explora mirifica lume a apei. Cum se formează râul? Cum se formează cheile? De ce apa este diferită în fiecare moment și fiecare curs de apă este unic. Nu va fi un curs de hidrologie, ci o poveste despre cum apa ne guvernează viața de foarte multe ori fără să știm asta.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Drumeție prin împrejurimi: prin sat și prin pădure

Drumeție prin împrejurimi

Traversăm satul, îi aflăm poveștile de la ghidul local, intrăm apoi pe potecă de munte și explorăm natura într-o drumeție umbroasă cu nivel mediu de dificultate.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Despre fosilele din zonă cu Florin Stoican

Drumeție pitorească prin sat

Milioane de ani de istorie zac necunoscute sub tălpile noastre. Zona Olteniei de sub Munte are niște trăsături deosebite din punct de vedere geologic și arheologic, caracteristici care o și recomandă ca geoparc UNESCO. Geologul Florin Stoican va condensa milioane de ani de istorie într-o oră jumătate, pe înțelesul tuturor.

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Proiecții de film outdoor

Drumeție nocturnă în căutarea licuricilor

Proiectii de film outdoor, program artistic diversificat – proiecții de filme

Durata: 2 ore

Număr de locuri: 20

Alegerea atelierelor se face în momentul înscrierii la festival.

Ateliere pentru copii:

 – Pictura, modelaj și plante sălbatice

– Atelier de pictură

– Arts & craft din lemn

– Învață să faci camping & competiție de montat corturi

– Jocuri de contact impro

– Storytelling creativ de grup – creăm împreună o poveste dinamica

– Cusături tradiționale oltenești & legendele lor

La atelierele pentru copiii înscrierea se face în momentul sosirii la festival.